„Misterele Bibliei” sunt dezvăluite

HISTORY® difuzează în perioada 13 – 19 aprilie, de la ora 23:00, seria de documentare „Misterele Bibliei”, care explorează cele mai controversate enigme ale religiei. Noutatea acestor documentare, aduse împreună sub titlul generic de „Misterele Bibliei”, constă în folosirea științei și a tehnologiei pentru a analiza momente biblice fundamentale.

În episoadele care alcătuiesc documentarul „Biblia Interzisă”, evangheliile  și epistolele din Biblie, dar și texte precum Testamentul lui Solomon sunt atent examinate pentru a vedea în ce măsură a fost compromis adevărul de traducerile și cenzura vremii.

Mai mult, miracole inexplicabile, intervenții divine sau decizii greu de înțeles sunt interpretate atât de cercetători cât și de experți teologi pe parcursul mai multor episoade din documentarul „Secretele Bibliei”.

Seria include și documentarul „Dovezi despre Dumnezeu”, care își propune să probeze existența divinității, folosindu-se de cele mai noi tehnologii.

Întreaga producție, „Misterele Bibliei”, integrează perspective diverse ale unor cercetători, istorici, teologi și lideri spirituali din întreaga lume, cu scopul de a prezenta o imagine complexă despre cea mai influentă carte scrisă vreodată.

Search