„Inexplicabil” cu William Shatner

HISTORY® difuzează, în premieră, în fiecare marți, de la ora 21:00, noul serial „Inexplicabil”, care vine în completarea programelor speciale lansate cu ocazia Lunii secretelor. Gazda producției este actorul William Shatner, câștigător al   unui Glob de Aur și a două premii Emmy, care explorează pe parcursul celor opt episoade cele mai fascinante și ciudate mistere ale lumii.

Serialul are misiunea de a rezolva câte un fenomen straniu sau câte o enigmă care a suscitat numeroase întrebări rămase fără răspuns de-a lungul timpului:  de la misterioasele lumini din Marfa, la cauzele neclare din jurul morții generalului George S. Patton, până la înfricoșătorul incident din trecătoarea Dyatlov – Rusia sau la existența Lancei Destinului ori chiar a Triunghiului Bermudelor.

Progresele înregistrate de către știință și tehnologie în ultimii ani aduc o lumină nouă asupra acestor fenomene misterioase până nu demult inexplicabile.

Așadar, fiecare episod va cerceta mai multe povești nesoluționate, care variază de la: fenomene naturale stranii, la teorii ale conspirației, comori pierdute și chiar dispariții misterioase.

Fenomenele inexplicabile se elucidează pe măsură ce William Shatner pătrunde în miezul poveștii și reconstituie cu mijloce moderne sau pe baza explicațiilor unor experți în domeniu unele dintre cele mai intrigante subiecte.

Alte producții  importante dedicate Lunii secretelor sunt: „Blestemul Insulei Oak” – sezonul 7 și „Extratereștri Antici” – sezonul 12.

Search